Informaţii generale despre CNTSCentrul Naţional de Transfuzie a Sîngelui este instituţia coordonatoare a dezvoltării serviciului de Sînge din Republica Moldova. Fiind situat în mun. Chişinău, str. Academiei 11, instituţia deserveşte zilnic, în mediu, 350 donatori de sînge/componente sanguine, prestează servicii de plasmofereză curativă, acordă servicii de testare a probelor de sînge, menţine secţia de producere a preparatelor sanguine şi acordă servicii de control al calităţii produselor din sînge şi soluţiilor. Centrul Naţional de Transfuzie a Sîngelui a obţinut Certificatul de Acreditare la data de 12 decembrie 2017, (Certificat Nr. 3350, eliberat CNTS, mun. Chişinău, str. Academiei 11), acesta fiind valabil pe o perioadă de 5 ani. Primirea donatorilor de sînge/componente şi efectuarea testelor, analizelor se îndeplineşte zilnic cu începere de la orele 8.00 şi pînă la orele 15.00, pentru a afla informaţii mai detaliate despre modalităţile de a ajunge la Centrul Naţional de Transfuzie a Sîngelui vizitaţi pagina Contacte. Veţi putea primi rezultatele analizelor efectuate cu cel mai performant echipament la orele 16.00 ale aceleeaşi zi. La momentul de faţă, Centrul Naţional de Transfuzie a Sîngelui dispune de echipament privind testarea sîngelui şi componentelor sale de ultimă generaţie cu cea mai înaltă sensibilitate şi precizie din ţară. |
*********************************************
***INFORMAȚII*** ATENȚIE!!!Reduceți riscul infecției! Ce facem la revenirea din zonele de risc? Suport în reabilitarea fizică și psihologică după COVID-19______APEL PENTRU OAMENI CU SUFLET MARE______
AVIZ În perioada stării de urgenţă în sănătate publică la nivel național, Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, va deservi donatorii de sânge/componente sanguine conform Programului:
Important !!! Persoanele care se vor prezenta la donarea de sânge/componente sanguine vor asigura la intrarea în instituție respectarea regulilor de igienă a mîinilor și a regulilor de igienă respiratorie (masca trebuie să acopere atît gura, cît şi nasul). Totodată, recomandăm programarea la donarea de sânge/componente sanguine prin: * serviciul electronic la adresa www.cnts.md →programarea la donarea de sânge; sau * la numerele de telefon: în mun. Chișinău → 022109065, 022109055, 022109050, 068302909, 069573273 în mun. Bălți → 023172260, 023171393, 068998804 în or. Cahul → 029981306, 029981305, 068998824 Administrația CNTS ____________________________ AVIZ Centrul Național de Transfuzie a Sîngelui vine cu un apel către populația țării, ce doresc să-și arate solidaritatea față de cei, care au nevoie astăzi de transfuzie de sînge și binevoiesc să salveze o viață, și în scopul consolidării efortului comun de asigurare a continuității asistenței hemotransfuzională oferită instituțiilor medico-sanitare. Deservirea donatorilor de sînge va fi de luni pînă sîmbătă. Se solicită unități de sînge cu grup sanguin pentru perioada 12 aprilie – 16 aprilie 2021
Chișinău, str. Academiei 11, luni – vineri, orele 07:30-17:00, sîmbătă, orele 08:30-15:30 , pauza la masă 12:00-12:30, duminică – zi de odihnă, primordial donatorii cu grup sanguin, conform sistemului: Bălți str. Decebal 113 , luni – vineri, orele 08:00-17:00, sîmbătă, orele 08:00-15:30, pauza la masă 12:00-12:30, duminică – zi de odihnă,primordial donatorii cu grup sanguin, conform sistemului: Cahul str. Alexei Mateevici 103/2, luni – vineri, orele 08:00-17:00, sîmbătă, orele 08:00-15:30, pauza la masă 12:00-12:30, duminică – zi de odihnă, primordial donatorii cu grup sanguin, conform sistemului: Informaţii suplimentare la telefonul ( orele 07:30-17:00 ) 022-109055 / 022-109065 (Chișinău) 0231-72260 (Balți) 0299-81306 (Cahul) NoutăţiArhiva noutăţi |