Astăzi, câteva sute de studenți ai Centrului de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo” au participat la campania „Uniți pentru a salva vieți!”, organizată în perioada 10–28 noiembrie 2025 de Ministerul Sănătății, în parteneriat cu Centrul Național de Transfuzie a Sângelui (CNTS). Pentru studenții instituțiilor cu profil medical, evenimentul de astăzi are o semnificație aparte. În primul rând, ei sunt viitorii asistenți medicali, farmaciști, medici sau biochimiști, iar gestul lor arată că misiunea profesională începe mult înainte de absolvire. În al doilea rând, acești tineri înțeleg încă de pe băncile școlii ce înseamnă să fii sprijinul unui pacient și cât valorează un act medical simplu, dar esențial.
Implicarea lor demonstrează că viitorul aparține tinerilor responsabili, tinerilor care conștinetizează adevărata putere a cuvântului solidaritate și își asumă frumos rolul în societate. Pentru că fiecare donator schimbă o statistică, o situație medicală, uneori chiar un destin. Campania promovează donarea voluntară, responsabilă și constantă de sânge și componente sanguine și este o inițiativă care pune accent pe educație, își asumă unele nevoi din sistemul de sănătate și educă generații care au curajul să se implice.
„Uniți pentru a salva vieți!” nu este doar un slogan, ci un apel la responsabilitate și la înțelegerea impactului real al fiecărei donări. Prin prezența lor, studenții de astăzi au demonstrat că empatia, respectul și spiritul comunitar sunt principii care se învață — și se aplică — încă din perioada studiilor.