12 Feb 2026

Dincolo de „fluturi în stomac”, „inimă care bate mai tare” sau „dependență de o persoană”, știința arată că iubirea este un proces neurobiologic complex, în care creierul și întregul organism sunt profund implicate. Modificările care apar în timpul îndrăgostirii sunt atât de semnificative, încât cercetătorii au dezvoltat domenii dedicate studierii acestor interacțiuni dintre creier și relații, precum neurobiologia interpersonală. Ceea ce înseamnă că iubirea depășește cadrul inimii, producându-se în creier, în sistemul endocrin și în tot corpul. Studiile de imagistică cerebrală (fMRI) arată că, atunci când o persoană privește fotografia partenerului iubit, se activează aria tegmentală ventrală – o zonă bogată în neuroni dopaminergici, implicată în sistemul de recompensă al creierului. Aceeași rețea neuronală este implicată în motivație, anticiparea plăcerii și comportamente orientate către obiectiv. Cu alte cuvinte, dragostea romantică activează circuite biologice care pot fi dovedite științific. 

Dopamina – „motorul” îndrăgostirii

Dopamina este un neurotransmițător asociat cu recompensa și motivația. În faza de început a unei relații:

• crește energia;

• scade nevoia de somn;

• apare concentrarea intensă asupra persoanei iubite;

• crește motivația de apropiere.

Antropologul biolog Helen Fisher a explicat că activarea dopaminergică face ca partenerul să capete o semnificație aparte, iar atenția să fie focalizată aproape exclusiv asupra lui. Dopamina este implicată și în mecanismele dependenței. De aceea, literatura științifică vorbește uneori despre „dependența de dragoste” – nu în sens patologic, ci ca activare a acelorași circuite cerebrale implicate în anticiparea recompensei.

Serotonina – echilibrul care se modifică

În fazele timpurii ale îndrăgostirii, nivelul serotoninei poate scădea temporar. Acest fenomen explică:

• gândurile repetitive despre partener;

• preocuparea constantă;

• intensitatea emoțională.

Pe termen lung, serotonina contribuie la stabilitatea emoțională și la reglarea dispoziției.

Adrenalina – reacția fizică a emoției

Adrenalina este eliberată în situații de emoție intensă. Ea determină:

• creșterea frecvenței cardiace;

• respirație accelerată;

• transpirația palmelor;

• senzația de „fluturi în stomac”.

Această reacție este similară celei din situațiile de stres, însă creierul o interpretează pozitiv atunci când este asociată cu persoana iubită.

Endorfinele – starea de bine și confort

Endorfinele sunt substanțe produse de creier care induc calm și reduc percepția durerii. Ele cresc în timpul:

• îmbrățișărilor;

• contactului fizic;

• activității fizice;

• intimității.

În relațiile stabile, endorfinele contribuie la senzația de siguranță și confort emoțional.

Oxitocina și vasopresina – atașamentul

Oxitocina este asociată cu încrederea și atașamentul. Este eliberată în timpul contactului fizic și reduce nivelul de stres. Vasopresina este implicată în menținerea legăturilor de lungă durată. Studii pe modele animale au arătat că aceasta influențează comportamentul de atașament. La oameni, mecanismele sunt mai complexe, dar hormonul este asociat cu stabilitatea relațională.

Dragostea afectează doar creierul?

Nu.

Modificările nu sunt doar cerebrale. În timpul îndrăgostirii pot apărea:

• modificări ale ritmului cardiac;

• schimbări ale apetitului;

• tulburări temporare de somn;

• variații ale nivelului de stres.

Sistemul nervos, sistemul endocrin și sistemul cardiovascular reacționează integrat.

De ce ne influențează hormonii starea de spirit

Hormonii reglează nu doar iubirea, ci și echilibrul emoțional general. Dezechilibrele hormonale pot influența:

• anxietatea;

• depresia;

• tulburările de dispoziție;

• sindromul premenstrual;

• schimbările emoționale din menopauză.

De exemplu, dereglările tiroidiene pot produce iritabilitate sau oboseală accentuată. Nivelurile crescute de cortizol (hormonul stresului) pot afecta stabilitatea emoțională. De aceea, uneori, starea de spirit are și o componentă biologică. Știința poate explica mecanismele biologice. Poate măsura activarea cerebrală. Poate identifica hormonii implicați. Poate descrie circuitele de recompensă. Însă experiența subiectivă – sensul pe care fiecare îl dă iubirii – rămâne profund umană. Dragostea este, în același timp:

• biologie,

• neurochimie,

• experiență personală,

• relație.

  În concluzie: dragostea activează aceleași rețele cerebrale implicate în recompensă și motivație. Iubirea nu este doar un sentiment abstract. Este un proces biologic real, documentat științific, care implică hormoni, neurotransmițători și întregul organism. Știința explică mecanismul. Experiența îl transformă în poveste.