Felicitări echipei CAPCS cu prilejul împlinirii a 10 ani de activitate!
Centrul Național de Transfuzie a Sângelui a participat la evenimentul dedicat celei de-a 10-a aniversări a Centrului pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate (CAPCS) și transmite sincere felicitări întregii echipe cu prilejul acestui deceniu de activitate.
Achizițiile publice în domeniul sănătății au o importanță deosebită: instituțiile medicale au nevoie de medicamente, dispozitive medicale și consumabile pentru a le oferi pacienților îngrijiri de calitate. Organizarea acestui proces presupune competență, rigoare și responsabilitate în utilizarea resurselor publice, iar CAPCS își asumă această responsabilitate prin activitatea sa.
Pentru serviciul de sânge, asigurarea cu produsele și echipamentele necesare este esențială pentru desfășurarea activității zilnice, de la colectarea sângelui până la testarea, procesarea și păstrarea componentelor sanguine. În acest context, apreciem contribuția CAPCS la buna funcționare a sistemului de sănătate și efortul întregii echipe.
Cu prilejul aniversării, vă dorim sănătate, energie și cât mai multe realizări în îndeplinirea misiunii de a răspunde nevoilor instituțiilor medicale și ale pacienților din Republica Moldova.
La mulți ani, CAPCS!