Astăzi, colecta mobilă a Centrului Național de Transfuzie a Sângelui a ajuns la Institutul Mamei și Copilului. Zeci de lucrători medicali au împletit această primăvară din bunătate și speranță donând sânge și componente sanguine. Sunt medicii care, zi de zi, protejează viețile mamelor și ale copiilor, iar astăzi s-au implicat, donând sânge și pentru pacienții care au nevoie de tratament transfuzional, inclusiv pentru copiii tratați în această instituție. Într-un loc în care responsabilitatea pentru viață este prezentă în fiecare zi, acest gest capătă o semnificație aparte. Chiar dacă au dreptul legal la o zi liberă după donare, mulți dintre lucrătorii medicali au ales să revină la locul de muncă. Pentru că atunci când ne referim la o instituție spitalicească, alegerea nu se face între odihnă și muncă — alegerea se face în favoarea pacienților care au nevoie de ajutor.
Donarea de sânge este esențială pentru sistemul medical, deoarece sângele nu poate fi produs artificial și nu are substituent. Fiecare donație contribuie la menținerea stocurilor necesare pentru intervenții chirurgicale, tratamente oncologice, traumatisme sau alte urgențe medicale. În același timp, donarea are beneficii și pentru donatori, pentru că contribuie la regenerarea celulelor sanguine, suține sistemul imunitar, iar în cazul persoanelor cu exces de fier ajută la reglarea nivelului acestuia în organism.
Acțiunea de astăzi face parte din campania „Primăvară de vis, plină de dăruire de viață prin donarea de sânge”, dedicată comunității medicale. Pentru că primăvarile înseamnă șansă la viață.
Implică-te. Dăruiește. Inspiră.
Donează sânge.