O înțepătură mică, o umflătură care provoacă mâncărime și un bâzâit capabil să ne strice somnul. Pentru cei mai mulți dintre noi, aceasta este imaginea țânțarului: una dintre neplăcerile inevitabile ale verii. Din perspectiva sănătății publice însă, această insectă de numai câțiva milimetri are o importanță uriașă. Diferite specii de țânțari pot transmite agenți patogeni responsabili de malaria, dengue, chikungunya, febra galbenă, boala provocată de virusul Zika sau infecția cu virusul West Nile. Unele dintre aceste boli afectează în special regiunile tropicale și subtropicale, în timp ce altele sunt întâlnite inclusiv în Europa. Subiectul este cu atât mai actual în vara anului 2026. Organizația Mondială a Sănătății urmărește evoluția dengue și chikungunya la nivel internațional, iar în Europa este în desfășurare sezonul de transmitere a virusului West Nile. La 24 iulie 2026, Biroul Regional pentru Europa al OMS a atras atenția asupra creșterii numărului de cazuri West Nile în anumite zone ale continentului și a recomandat consolidarea supravegherii și a măsurilor de protecție împotriva țânțarilor.
În acest context, data de 20 august – Ziua Mondială a Țânțarului – este mai mult decât o curiozitate din calendar. Este o ocazie de a înțelege cum o insectă atât de mică poate influența sănătatea a milioane de oameni și, mai ales, ce putem face pentru a ne proteja.
De ce tocmai 20 august?
Povestea începe în urmă cu aproape 130 de ani. La sfârșitul secolului al XIX-lea, malaria reprezenta o problemă uriașă de sănătate, însă mecanismul prin care boala ajungea de la o persoană la alta nu era încă pe deplin înțeles. La 20 august 1897, medicul britanic Ronald Ross a identificat parazitul malariei în țânțari, oferind o dovadă esențială pentru demonstrarea rolului acestor insecte în transmiterea bolii. Descoperirea a schimbat fundamental modul în care medicina avea să privească malaria și bolile transmise prin vectori. Dacă insecta putea transporta agentul patogen de la o gazdă la alta, combaterea bolii nu mai însemna doar tratarea pacientului, ci și controlul vectorului care permitea transmiterea. Pentru cercetările sale asupra malariei, Ronald Ross avea să primească Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1902. De aici provine alegerea zilei de 20 august pentru marcarea World Mosquito Day.
Țânțarii nu trăiesc, de fapt, din sânge
Este probabil unul dintre cele mai răspândite mituri despre aceste insecte. Țânțarii nu au nevoie de sânge ca principală sursă de hrană. Atât masculii, cât și femelele se hrănesc în principal cu nectar și alte surse de zaharuri vegetale. Există însă o diferență esențială: femelele multor specii au nevoie de o masă de sânge pentru dezvoltarea ouălor, în schimb masculii nu înțeapă oamenii. Atunci când femela se așază pe piele, folosește un aparat bucal specializat, numit proboscis, pentru a străpunge pielea și a ajunge la sânge. În același timp, introduce o cantitate mică de salivă, care conține substanțe ce facilitează hrănirea. Organismul uman reacționează la proteinele din această salivă. Sistemul imunitar eliberează histamină, iar rezultatul este bine cunoscut: roșeață, o mică umflătură și mâncărime. Prin urmare, mâncărimea nu apare pentru că țânțarul „a luat sânge”, ci în mare parte din cauza răspunsului organismului la saliva insectei.
De ce pe unii îi înțeapă țânțarii mai mult?
„Pe mine mă mănâncă țânțarii pentru că am sângele dulce.” Este o explicație populară, fără o bază științifică, realitatea biologică este mult mai interesantă. Țânțarii dispun de un adevărat sistem de detectare a gazdei. Unul dintre cele mai importante semnale este dioxidul de carbon pe care îl expirăm. Acesta îi ajută să identifice prezența unei potențiale gazde. Pe măsură ce se apropie, intervin și alte indicii: căldura corpului, umiditatea și compușii volatili de la nivelul pielii. Mirosul corporal nu este determinat doar de ceea ce secretă organismul, ci și de microorganismele care trăiesc în mod natural pe piele și transformă aceste substanțe în diferiți compuși volatili. De aceea, două persoane aflate în același loc pot atrage țânțarii în grade diferite. Există cercetări care sugerează că genetica, compoziția mirosului pielii, sarcina, activitatea fizică și alți factori pot influența atractivitatea pentru anumite specii.
Cum poate o insectă să transmită o boală?
Țânțarul nu se naște neapărat purtător al agenților patogeni pe care îi asociem cu aceste boli. Pentru ca transmiterea să se producă, insecta trebuie, în general, să intre anterior în contact cu agentul patogen atunci când se hrănește de la o gazdă infectată. Virusul sau parazitul trebuie apoi să supraviețuiască și, în funcție de agent, să se multiplice sau să se dezvolte în organismul insectei. Dacă ajunge la glandele salivare ale țânțarului, agentul patogen poate fi transmis unei alte gazde în timpul unei înțepături ulterioare.Este important de reținut: nu orice țânțar poate transmite orice boală. Există mii de specii de țânțari, iar competența lor de a transmite diferiți agenți patogeni variază considerabil. Țânțarii din genul Anopheles sunt principalii vectori ai paraziților care provoacă malaria. Aedes aegypti și Aedes albopictus sunt implicați în transmiterea unor virusuri precum dengue, chikungunya și Zika. În ciclul de transmitere a virusului West Nile, un rol important îl au țânțarii din genul Culex. Prezența țânțarilor într-o regiune nu înseamnă, așadar, automat că toate bolile transmise de aceste insecte pot apărea acolo.
West Nile – virusul care ne amintește că problema există și în Europa
Când auzim expresia „boală transmisă de țânțari”, ne gândim adesea la Africa, Asia sau America de Sud. West Nile schimbă această perspectivă. Virusul a fost identificat pentru prima dată în 1937 în districtul West Nile din Uganda, de unde provine denumirea sa. Astăzi este întâlnit în mai multe regiuni ale lumii, inclusiv în Europa. Ciclul său natural se desfășoară în principal între păsări și țânțari. Țânțarii se infectează atunci când se hrănesc de la anumite păsări infectate și pot transmite ulterior virusul prin înțepătură. În Europa, infecțiile apar în special în sezonul de activitate a țânțarilor, din primăvară până toamna, iar transmiterea atinge de regulă niveluri mai ridicate între iulie și septembrie. Iar vara anului 2026 oferă un exemplu foarte actual. La 24 iulie, OMS Europa a atras atenția asupra creșterii numărului de cazuri în anumite părți ale continentului. Datele ECDC disponibile pentru 29 iulie arătau deja 158 de cazuri umane dobândite local, raportate în șapte țări europene: Italia, Grecia, Macedonia de Nord, Spania, România, Franța și Germania. Italia raportase 94 de cazuri, iar Grecia 42. Aceste cifre trebuie interpretate în contextul unui sezon aflat încă în desfășurare și nu înseamnă că întreaga Europă se confruntă cu o epidemie. Ele arată însă foarte clar că West Nile nu este o problemă teoretică și nici una limitată la regiunile tropicale.
Poți avea West Nile fără să știi?
Da, aceasta este una dintre caracteristicile importante ale infecției. Majoritatea persoanelor infectate cu virusul West Nile nu dezvoltă simptome. O parte dintre cei infectați pot prezenta febră, dureri de cap, oboseală, dureri musculare, greață sau erupții cutanate. Într-un procent mic de cazuri, boala poate deveni însă severă. OMS estimează că aproximativ 1 din 150 de persoane infectate dezvoltă o formă severă care afectează sistemul nervos central. Pot apărea meningită, encefalită, slăbiciune musculară și alte manifestări neurologice. Riscul formelor severe crește odată cu vârsta și este mai mare în cazul persoanelor cu anumite probleme de sănătate sau cu imunitate compromisă. Semne precum febra înaltă asociată cu durere puternică de cap, rigiditatea cefei, confuzie, tremor, convulsii sau slăbiciune musculară necesită evaluare medicală. În prezent nu există un vaccin autorizat pentru prevenirea West Nile la oameni și nici un tratament antiviral specific. În formele severe este necesar tratament suportiv și, uneori, spitalizare. De aceea, prevenirea înțepăturilor rămâne principala metodă individuală de protecție.
Dengue – una dintre bolile care s-au extins spectaculos
Dacă West Nile este deosebit de relevant pentru Europa în această perioadă, la nivel mondial una dintre marile preocupări rămâne dengue. Virusul dengue este transmis în principal prin țânțarii Aedes aegypti și, într-o măsură diferită în funcție de context, Aedes albopictus. Boala poate trece neobservată sau poate provoca febră, dureri intense de cap, dureri musculare și articulare, greață și erupții cutanate. O parte dintre pacienți dezvoltă dengue severă, o formă care poate pune viața în pericol și necesită asistență medicală. Creșterea globală a dengue din ultimele decenii este una dintre schimbările epidemiologice importante ale epocii moderne. Anul 2024 a înregistrat o activitate fără precedent la nivel mondial. În 2026, situația globală este diferită și trebuie prezentată fără exagerări. Datele OMS disponibile până la sfârșitul lunii iunie arată că numărul global de cazuri raportate în 2026 este mai mic decât în perioada comparabilă din anul record 2024. Cu toate acestea, situația nu este uniformă: 18 țări au raportat în prima jumătate a anului 2026 mai multe cazuri decât în aceeași perioadă din 2024. Printre țările cu creșteri importante se numără Cambodgia, Kenya și Iran. Prin urmare, nu putem vorbi riguros despre o singură „epidemie mondială” de dengue în 2026. Putem spune însă că dengue continuă să producă focare importante în mai multe regiuni ale lumii, într-un context global în care aria de risc s-a extins considerabil.
Chikungunya – o altă situație urmărită atent în 2026
Există însă o altă boală transmisă de țânțari care merită atenție în actualul context epidemiologic: chikungunya. Este o infecție virală transmisă în principal prin țânțari Aedes aegypti și Aedes albopictus. Unul dintre simptomele sale caracteristice este durerea articulară intensă. La unele persoane, aceasta poate persista săptămâni, luni sau chiar mai mult după faza acută a bolii. În 2025, la nivel mondial au fost raportate peste 500.000 de cazuri, conform evaluării OMS din aprilie 2026. Iar transmiterea a continuat în 2026. Între 1 ianuarie și 31 martie 2026, 18 țări raportaseră transmitere, majoritatea cazurilor provenind din regiunea Americilor. Brazilia și Bolivia reprezentau împreună 87% din cazurile raportate în acea regiune. În aprilie 2026, OMS a evaluat riscul global de sănătate publică asociat chikungunya drept moderat, menționând focarele regionale importante din ultimii ani, extinderea geografică a țânțarilor Aedes, mobilitatea internațională și condițiile climatice favorabile. Este încă o dovadă că bolile transmise de țânțari nu reprezintă o singură epidemie, ci un ansamblu de amenințări epidemiologice diferite, aflate în evoluție simultană în mai multe regiuni ale lumii.
Malaria – 282 de milioane de cazuri într-un singur an
Niciun articol despre impactul țânțarilor asupra sănătății nu poate ignora malaria. Spre deosebire de West Nile, dengue sau chikungunya, malaria nu este provocată de un virus. Este produsă de paraziți din genul Plasmodium, transmiși oamenilor prin înțepătura femelelor infectate de țânțar Anopheles. Cele mai recente estimări globale ale OMS arată dimensiunea problemei. În 2024 au existat aproximativ 282 de milioane de cazuri de malaria și 610.000 de decese la nivel mondial. Regiunea africană a OMS suportă cea mai mare parte a poverii bolii, concentrând aproximativ 95% dintre decese. Copiii mici sunt deosebit de vulnerabili. Aproximativ trei sferturi dintre decesele provocate de malaria în regiunea africană au fost înregistrate la copii sub cinci ani. În același timp, există și progrese. Vaccinurile împotriva malariei au început să fie introduse în programele de imunizare ale mai multor țări, sunt utilizate noi tipuri de plase tratate cu insecticid, iar numeroase state au reușit să elimine transmiterea locală a bolii. Malaria rămâne însă una dintre cele mai clare demonstrații ale impactului enorm pe care îl poate avea o insectă atât de mică asupra sănătății globale.
De ce vedem tot mai des țânțari și boli transmise de ei în regiuni noi?
Nu există o singură explicație. Temperatura influențează ciclul de viață al țânțarilor, viteza lor de dezvoltare și durata sezonului în care sunt activi. Pentru unii agenți patogeni, temperatura influențează și viteza cu care aceștia se dezvoltă în interiorul insectei. Precipitațiile și umiditatea pot modifica numărul locurilor disponibile pentru reproducere. Dar clima reprezintă doar o parte din ecuație. Urbanizarea rapidă poate crea medii favorabile unor specii precum Aedes aegypti. Comerțul internațional poate transporta ouă sau larve în recipiente și mărfuri. Călătoriile pot introduce un virus într-o regiune în care există deja țânțari capabili să îl transmită. Țânțarul-tigru asiatic, Aedes albopictus, reprezintă un exemplu impresionant. Originar din Asia, s-a răspândit în ultimele decenii pe mai multe continente și este astăzi stabilit în numeroase regiuni europene. Schimbările climatice pot contribui la extinderea condițiilor favorabile anumitor specii și la prelungirea sezonului lor de activitate. Totuși, ar fi incorect să atribuim fiecare focar exclusiv schimbărilor climatice. Epidemiologia acestor boli rezultă din interacțiunea dintre climă, vectori, agenți patogeni, mobilitatea populației, urbanizare, infrastructură și măsurile de sănătate publică.
Uneori, un capac cu apă este suficient
Când ne imaginăm locurile în care se reproduc țânțarii, ne gândim la lacuri, bălți sau mlaștini. Pentru unele specii, realitatea este mult mai aproape de locuințele noastre. Anumiți țânțari Aedes își pot depune ouăle în recipiente artificiale în care se acumulează cantități mici de apă. O găleată uitată în curte, o anvelopă veche, o farfurie de sub ghiveci, o jucărie în care s-a strâns apa de ploaie sau un recipient neacoperit pot deveni locuri favorabile dezvoltării larvelor. De aceea, prevenția nu începe doar în momentul în care aplicăm repelentul pe piele. Începe în jurul casei. Recipientele în care se poate acumula apa trebuie golite, curățate, acoperite sau îndepărtate periodic. Este o măsură simplă, dar importantă în controlul speciilor care se reproduc în apropierea locuințelor.
Ce ne protejează cu adevărat de țânțari?
În jurul țânțarilor există aproape la fel de multe remedii populare precum mituri. Usturoiul, vitamina B, anumite plante, diverse uleiuri sau aparate promovate ca soluții universale sunt frecvent prezentate drept metode de protecție. În realitate, eficiența acestor metode nu este echivalentă cu cea a măsurilor validate. Protecția eficientă presupune combinarea mai multor strategii: utilizarea unor repelente autorizate conform instrucțiunilor, purtarea hainelor care reduc suprafața de piele expusă atunci când riscul este ridicat, instalarea plaselor la ferestre și uși și reducerea locurilor în care țânțarii se pot reproduce. Și momentul zilei poate conta, dar depinde de specie. Țânțarii Culex, implicați în transmiterea West Nile, sunt deosebit de activi începând din perioada apusului și în timpul nopții. În schimb, țânțarii Aedes care pot transmite dengue, chikungunya și Zika pot înțepa activ și în timpul zilei. Prin urmare, ideea că „țânțarii înțeapă doar seara” este falsă.
De ce nu este bine să scărpinăm înțepătura?
Mâncărimea ne determină aproape instinctiv să scărpinăm zona. Pentru câteva secunde, senzația poate părea mai suportabilă. Problema este că scărpinatul repetat traumatizează pielea. Leziunile produse prin scărpinare pot menține inflamația și pot crea mici porți de intrare pentru bacteriile de pe suprafața pielii, crescând riscul unei infecții locale. Pentru o reacție obișnuită, poate ajuta spălarea zonei și aplicarea unei comprese reci. Reacțiile foarte intense, extinse sau asociate cu simptome generale trebuie evaluate medical.
O insectă mică, o lecție uriașă de sănătate publică
La 20 august 1897, Ronald Ross nu a descoperit țânțarul și nici malaria. A demonstrat o verigă esențială a lanțului prin care boala se transmite. La aproape 130 de ani de la acel moment, lecția rămâne extraordinar de actuală. În 2026, Europa monitorizează transmiterea West Nile. Mai multe regiuni ale lumii continuă să înregistreze focare importante de dengue. OMS urmărește evoluția chikungunya, iar malaria provoacă în continuare sute de mii de decese anual. În același timp, știm astăzi incomparabil mai multe despre biologia țânțarilor, despre agenții patogeni pe care îi pot transmite și despre metodele prin care putem reduce riscul. De cele mai multe ori, o înțepătură de țânțar va rămâne exact atât: o mică umflătură care ne provoacă mâncărime câteva zile. Dar impactul global al acestor insecte ne arată de ce nu trebuie să le privim doar ca pe o neplăcere a verii. Prevenția începe cu informația corectă: să știm ce specii pot transmite boli, cum se produce transmiterea, care sunt riscurile reale și ce măsuri ne pot proteja. Iar poate aceasta este cea mai importantă semnificație a zilei de 20 august: o descoperire făcută în urmă cu aproape 130 de ani continuă să ne ajute, și astăzi, să prevenim îmbolnăvirea.