Colecta mobilă organizată de Centrul Național de Transfuzie a Sângelui a ajuns astăzi la IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, unde peste 200 de persoane au donat sânge și componente sanguine. Printre donatori s-au numărat numeroși lucrători medicali, dar și cetățeni – rude ale pacienților internați în spital. Implicarea lor conștientă înseamnă viață pentru pacienții care au nevoie de tratament transfuzional. În cadrul instituției, astfel de colecte se organizează regulat. De două ori pe an, echipa CNTS revine aici, iar de fiecare dată numărul celor implicați depășește așteptările.
Datele din cadrul instituției reflectă clar necesitatea de sânge și componente sanguine:
🔹 4350 de pacienți au beneficiat de transfuzii în ultimul an,
🔹 aproximativ 3000 dintre acestea au fost realizate în timpul intervențiilor chirurgicale,
🔹 fiind utilizate circa 10 000 de unități de produse sanguine. Aceste cifre nu sunt doar statistici, pentru că reflectă necesitatea și realitatea zilnică din instituțiile spitalicești. Doar atunci când le privim în ansamblu înțelegem cât de importantă este fiecare unitate de sânge și cum aceasta poate face diferența între risc și stabilitate, între o intervenție care devine posibilă și una amânată.
Un aspect important, al evenimentului de astăzi, ține și de implicarea medicilor rezidenți – o generație, deja responsabilă, implicându-se dincolo de teorie, prin practică și experiență. Unul dintre rezidenți ne-a mărturisit că, odată cu începutul activității medicale, a înțeles cât de important e să doneze sânge: „Am donat și înainte, când eram student, dar abia după ce am început să lucrez am înțeles cât de mult contează. Ce înseamnă, cu adevărat, pentru un pacient, cele câteva minute în care tu donezi. Vezi pacienți, vezi urgențe și înțelegi că sângele trebuie să fie disponibil aici și acum, adică la timp. De aceea aleg să donez de fiecare dată.”
Un exemplu de implicare vine și din partea conducerii instituției. Directorul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Andrei Uncuța, a participat la această colectă, alăturându-se echipei medicale și donatorilor. Pentru că într-un spital în care deciziile se iau rapid, iar timpul are altă valoare, această acțiune nu mai este parte din statistică. Este responsabilitate, asumare, empatie, solidaritate și grijă față de pacient. Pentru că donarea de sânge nu trebuie să țină de contexte sau cazuri izolate, ci de conștientizarea nevoii permanente. Iar acolo unde există această conștientizare, există și acțiune.
Implică-te. Donează. Inspiră.