Nu toate grijile rămân în cabinetul medical. Iar atunci când ele depășesc atribuțiile de serviciu, relația medic–pacient capătă un alt sens. Colecta de vineri de la Institutul Oncologic a confirmat acest lucru. Între ture, consultații, intervenții și consilii, lucrătorii medicali au făcut o pauză de câteva minute. Doar cât să doneze sânge și componente sanguine.În total, au fost colectați aproximativ 25.200 ml de sânge, care urmează să fie procesați și separați în componente esențiale pentru tratamentul pacienților. O parte dintre donatori au ales să doneze plasmă prin afereză.
Colectele mobile ajung aici de câteva ori pe an, iar de fiecare dată personalul medical se mobilizează și se implică. Institutul Oncologic este locul în care speranța are un rol aparte. Iar atunci când vorbim despre speranță, implicare și profesionalism, vorbim despre specialiști care înțeleg, din munca de zi cu zi, cât de important este să existe componente sanguine disponibile la momentul potrivit.
De aceea, donarea de sânge nu este un certificat și nici un eveniment întâmplător. Este parte dintr-un efort comun, susținut și asumat. Un efort pentru viață.
Implică-te. Donează. Inspiră.