Pe 11 noiembrie, echipa mobilă a Centrului Național de Transfuzie a Sângelui a ajuns la Academia „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne. Zeci de studenți și profesori s-au implicat în colecta de sânge, demonstrând încă o dată că donarea voluntară este o cauză pe care comunitatea Academiei o susține. De fiecare dată când colecta mobilă ajunge la această instituție, studenții se alătură fără ezitare. Pentru unii, donarea a devenit deja un gest repetat. Unul dintre participanți a venit la a treia donare. Prima dată a avut emoții, dar experiența l-a convins că procesul este simplu și că sângele donat poate avea un impact important pentru cei care au nevoie de el. „Am donat de trei ori, inclusiv o dată la Centrul Național de Transfuzie a Sângelui. La prima donare am avut mari emoții. Acum, știind cât de simplu decurge procesul și cât de mult poate conta gestul nostru, îi încurajez și pe camarazii mei să participe.”
Pentru un alt student, aceasta a fost prima donare. A venit împreună cu mai mulți colegi, pregătit și cu emoții bune. „Este prima mea donare de sânge. Am venit împreună cu mai mulți colegi. Nu mi-a fost frică: mă simțeam bine, mâncasem și mă hidratasem. Am venit cu emoții bune și cu dorința de a dona, de a ajuta, de a contribui la salvarea unei vieți.”
Implicarea studenților se potrivește cu responsabilitatea pe care o învață și o asumă în pregătirea lor. Astăzi, au ales să o arate printr-un gest concret, care poate aduce speranță unui pacient.
Mulțumim studenților, profesorilor și Academiei „Ștefan cel Mare” pentru implicare și pentru susținerea donării voluntare. Acțiunea face parte din campania națională „Uniți pentru a salva vieți!”, desfășurată în perioada 4–30 noiembrie în instituțiile de învățământ din țară.
O generație care se implică înseamnă viitor. Fii parte din această generație. Donează și tu.