Ei știu cât de important este sângele donat. De aceea, de câteva ori pe an, se mobilizează și donează pentru pacienții care au nevoie de tratament transfuzional pentru a trăi. Începând cu 4 septembrie, cadrele medicale din instituțiile medico-sanitare publice din întreaga țară se alătură Campaniei de donare voluntară de sânge și componente sanguine „Comunitatea medicală donează sânge, dăruiește viață!”
În această campanie, halatul alb înseamnă și DONATOR. Campania se va desfășura până pe 2 octombrie 2026 și continuă seria acțiunilor de donare organizate sistematic, cu participarea diferitor categorii profesionale și comunități din Republica Moldova. De această dată, donează cei care cunosc poate cel mai bine cât de necesar este ca sângele și componentele sanguine să fie disponibile atunci când un pacient are nevoie de ele. Medici, asistenți medicali și alți profesioniști din sistemul de sănătate se confruntă zilnic, prin natura profesiei lor, cu situații în care tratamentul transfuzional este indispensabil. Ei știu că nevoia de sânge nu apare doar în timpul campaniilor și că tocmai de aceea este important să avem donatori permanenți. Timp de o lună, comunitatea medicală din întreaga țară se va alătura campaniei nu doar în calitate de profesioniști care îngrijesc pacienții, ci și în calitate de donatori.
Comunitatea medicală donează sânge, dăruiește viață!