Centrul național de transfuzie a sângelui

Campania dedicată Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge se desfășoară din plin, iar astăzi colecta mobilă de sânge a ajuns în sectorul Ciocana. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Preturii sectorului Ciocana, în frunte cu pretorul Sinilga Școlnic, și a reunit locuitori ai sectorului care au ales să doneze sânge și să ofere o șansă la viață pacienților care au nevoie de tratament transfuzional.

     În jur de 100 de persoane au donat sânge în cadrul colectei mobile. Donatorii permanenți și cei mai implicați donatori au fost apreciați și premiați pentru responsabilitate, solidaritate și devotament. La eveniment au fost prezenți Ion Onța, consilier municipal, Alexandru Gherman, reprezentant al Centrului Național de Transfuzie a Sângelui, precum și Dorina Tizu, directorul ÎMSP Asociația Medicală Teritorială Ciocana. Atmosfera evenimentului a fost completată de un program artistic susținut de copiii de la Centrul de Creație, care au oferit publicului momente de dans și muzică, aducând emoție, culoare și multă energie acestei zile speciale.

Centrul Național de Transfuzie a Sângelui adresează mulțumiri tuturor donatorilor, organizatorilor și partenerilor implicați în această acțiune.

 

Donează o picătură de umanitate. Salvează vieți.