Expunerea moderată la soare contribuie la sinteza vitaminei D, reglează ritmul circadian – „ceasul biologic” care controlează alternanța dintre somn și starea de veghe – și influențează secreția unor hormoni implicați în starea de bine și în funcționarea sistemului imunitar. Cu toate acestea, aceeași lumină care susține viața poate deveni și un factor important de risc atunci când expunerea este excesivă sau repetată fără protecție. Organizația Mondială a Sănătății estimează că milioane de cazuri de cancer de piele sunt diagnosticate anual la nivel mondial, iar expunerea la radiațiile ultraviolete reprezintă principalul factor de risc modificabil. În plus, arsurile solare repetate, în special cele suferite în copilărie și adolescență, cresc semnificativ probabilitatea apariției melanomului și a altor forme de cancer cutanat la vârsta adultă. În ultimii ani, interesul pentru bronz, vacanțele în zone cu radiație solară intensă și utilizarea paturilor de bronzat au crescut, însă nu întotdeauna și nivelul de informare privind efectele reale ale radiațiilor ultraviolete asupra organismului. Mulți oameni aleg crema cu SPF doar pentru a evita înroșirea pielii, fără să știe că protecția solară înseamnă mult mai mult decât prevenirea unei arsuri de moment. Ea reprezintă una dintre cele mai eficiente măsuri de reducere a riscului de fotoîmbătrânire și de cancer de piele.
Ce sunt radiațiile ultraviolete?
Lumina emisă de soare face parte din spectrul electromagnetic, un ansamblu de radiații care include undele radio, microundele, lumina vizibilă, infraroșiile, razele ultraviolete, razele X și razele gamma. Ochiul uman poate percepe doar o mică parte din acest spectru – lumina vizibilă. Dincolo de culoarea violetă se află radiațiile ultraviolete (UV), invizibile pentru noi, dar suficient de puternice pentru a produce modificări biologice importante în piele. Ceea ce face razele UV diferite de lumina vizibilă este energia lor. Cu cât lungimea de undă este mai mică, cu atât energia radiației este mai mare. Radiațiile ultraviolete transportă suficientă energie pentru a modifica structura unor molecule din organism, inclusiv ADN-ul celulelor pielii. Acesta este motivul pentru care nu putem simți imediat efectele expunerii la soare. În timp ce căldura este produsă în principal de radiațiile infraroșii, radiațiile UV acționează asupra pielii la nivel microscopic, provocând modificări care devin vizibile abia după câteva ore sau chiar după ani. Atunci când pielea este expusă la radiații ultraviolete, organismul încearcă să se protejeze printr-un mecanism natural: stimulează producerea melaninei, pigmentul responsabil de culoarea pielii. Melanina acționează ca un filtru biologic, absorbind o parte din radiațiile UV și limitând pătrunderea lor în straturile profunde ale pielii. Acest mecanism explică apariția bronzului. Contrar percepției frecvente, bronzul nu reprezintă un semn că pielea este mai sănătoasă, ci dovada că organismul a activat un mecanism de apărare împotriva unei agresiuni produse de radiațiile ultraviolete. Totuși, această protecție naturală este limitată. Atunci când cantitatea de radiații depășește capacitatea pielii de a se apăra, apar arsurile solare și leziunile celulare.
Cele trei tipuri de radiații ultraviolete: UVA, UVB și UVC
Deși vorbim frecvent despre „razele UV”, acestea nu sunt toate la fel. În funcție de lungimea de undă și de energia pe care o transportă, radiațiile ultraviolete sunt împărțite în trei categorii: UVA, UVB și UVC. Fiecare acționează diferit asupra organismului și produce efecte distincte.
Razele UVA – inamicul invizibil al pielii
Razele UVA reprezintă aproximativ 95% din radiațiile ultraviolete care ajung la suprafața Pământului. Ele sunt prezente pe tot parcursul anului, indiferent dacă este soare sau înnorat, și au capacitatea de a traversa atât norii, cât și geamurile obișnuite. Acesta este motivul pentru care pielea poate fi expusă la radiații UVA chiar și atunci când conducem mașina, stăm lângă o fereastră sau petrecem timp într-un birou bine luminat. Spre deosebire de razele UVB, care afectează în principal stratul superficial al pielii, razele UVA pătrund adânc, până în derm, unde se găsesc fibrele de colagen și elastină. Aceste două proteine sunt responsabile de fermitatea și elasticitatea pielii. Expunerea repetată la UVA accelerează degradarea lor, ceea ce favorizează apariția ridurilor, pierderea elasticității, petelor pigmentare și îmbătrânirea prematură a pielii – proces cunoscut sub numele de fotoîmbătrânire.
În plus, studiile au demonstrat că razele UVA contribuie și la apariția cancerului de piele, deoarece generează stres oxidativ și pot produce modificări indirecte ale ADN-ului celular.
Razele UVB – principalele responsabile de arsurile solare
Spre deosebire de UVA, razele UVB pătrund în principal în epiderm, stratul superficial al pielii. Tocmai această caracteristică le face responsabile de apariția arsurilor solare, înroșirea pielii și inflamația locală pe care aproape fiecare persoană a experimentat-o cel puțin o dată. Deși norii reduc o parte din radiațiile UVB, ei nu le blochează complet. În funcție de grosimea și tipul norilor, până la 80% din radiațiile ultraviolete pot ajunge în continuare la suprafața pielii. Din acest motiv, arsurile solare pot apărea și în zilele aparent răcoroase sau înnorate. Un alt aspect important este faptul că suprafețele precum apa, nisipul, betonul sau zăpada reflectă radiațiile ultraviolete. Astfel, o persoană aflată pe plajă sau pe pârtie poate primi radiații atât direct de la soare, cât și prin reflexia acestora, ceea ce crește semnificativ expunerea totală.
Razele UVC – cele mai periculoase
Razele UVC sunt cele mai energetice și, teoretic, cele mai periculoase dintre toate radiațiile ultraviolete. Din fericire, în condiții normale, acestea sunt absorbite aproape complet de stratul de ozon și de atmosfera superioară a Pământului, motiv pentru care nu ajung la nivelul pielii. Dacă atmosfera nu ar filtra aceste radiații, viața pe Pământ ar fi practic imposibilă, deoarece energia lor este suficient de mare pentru a produce distrugeri severe ale ADN-ului celular. Totuși, razele UVC sunt utilizate în medicină și în anumite domenii industriale pentru sterilizarea instrumentelor și dezinfectarea suprafețelor, tocmai datorită capacității lor de a distruge microorganismele. Aceste dispozitive trebuie utilizate exclusiv în condiții controlate, deoarece expunerea directă poate produce leziuni grave ale pielii și ochilor.
Cum reacționează pielea atunci când este expusă la soare
Pielea este capabilă să răspundă rapid la agresiunile din mediul înconjurător. Atunci când radiațiile ultraviolete ajung la suprafața ei, organismul activează imediat o serie de mecanisme de apărare. Primul răspuns este stimularea melanocitelor, celulele care produc melanina. Acest pigment are rolul de a absorbi o parte din radiațiile ultraviolete și de a limita pătrunderea lor către structurile mai profunde ale pielii. Radiațiile UV determină formarea unor molecule extrem de reactive, cunoscute sub numele de radicali liberi. Aceștia produc ceea ce specialiștii numesc stres oxidativ, un proces prin care sunt afectate proteinele, lipidele și ADN-ul celulelor. Organismul dispune de sisteme naturale antioxidante care neutralizează o parte dintre acești radicali. Atunci când expunerea este moderată, mecanismele de apărare sunt suficiente pentru a limita leziunile. În schimb, în cazul expunerii excesive sau repetate, capacitatea de reparare este depășită, iar daunele se acumulează.
Cum apare arsura solară
Una dintre cele mai frecvente consecințe ale expunerii excesive la soare este arsura solară. Deși mulți o consideră un fenomen banal, ea reprezintă, din punct de vedere medical, o reacție inflamatorie acută a pielii produsă de deteriorarea celulelor prin radiațiile ultraviolete. În timpul expunerii, ADN-ul celulelor pielii suferă modificări. Organismul detectează rapid aceste leziuni și activează sistemul imunitar pentru a elimina celulele afectate și pentru a începe procesul de reparare. Ca urmare, vasele de sânge din piele se dilată, fluxul sanguin crește, iar zona devine roșie și caldă. În același timp, sunt eliberate numeroase substanțe inflamatorii, responsabile de durere, sensibilitate și senzația caracteristică de arsură. Acesta este motivul pentru care înroșirea pielii nu apare imediat după expunerea la soare. Procesul inflamator are nevoie de câteva ore pentru a se dezvolta, iar intensitatea maximă este atinsă, de regulă, între 12 și 24 de ore după expunere. În formele ușoare, arsura se manifestă prin înroșire și sensibilitate locală. În cazurile severe pot apărea:
- umflarea pielii;
- vezicule pline cu lichid;
- febră;
- frisoane;
- dureri de cap;
- greață;
- stare generală alterată.
Aceste manifestări necesită evaluare medicală, în special atunci când afectează copii, persoane în vârstă sau suprafețe întinse ale corpului.
Pielea are memorie
Un aspect mai puțin cunoscut este faptul că pielea „ține minte” fiecare expunere excesivă la radiațiile ultraviolete. De fiecare dată când ADN-ul unei celule este afectat, organismul încearcă să repare leziunea. De cele mai multe ori reușește. Totuși, unele modificări persistă și se acumulează de-a lungul vieții. Acesta este motivul pentru care efectele expunerii excesive din copilărie sau adolescență pot deveni vizibile abia după zeci de ani. Numeroase studii au demonstrat că persoanele care au suferit arsuri solare repetate în primii ani de viață prezintă un risc semnificativ mai mare de a dezvolta melanom la vârsta adultă. Prin urmare, o arsură solară nu trebuie privită doar ca un disconfort temporar, ci ca un semnal că pielea a suferit o agresiune biologică ale cărei consecințe pot depăși cu mult perioada de vindecare.